Din ce în ce mai des auzim astazi cum adulții își doresc să devină „părinți buni”; și nu este nimic rău în acest fapt . Doar că, atunci când ei își propun acest lucru, ajung să facă greșeli și mai mari.
Printre greșelile des întâlnite în educarea copiilor se pot număra următoarele:
- să fiu prieten cu copilul meu
- să îl laud de fiecare dată
- să îi ofer mereu recompense când a făcut ceva sau ca să facă ceva
- să fiu mereu în spatele lui
- să îl atenționez zilnic despre pericolele din jur
- să îl duc la cât mai multe activități
- să îi permit să doarmă cu mine
- să îi rezolv problemele cu care se confruntă
- să îi spun toate problemele cu care mă confrunt
- să fac tot posibilul să îi iau ceea ce își dorește, imediat, indiferent de cost sau sacrificiu
- să îi ofer lui cât mai multă atenție, în defavoarea altor persoane sau activități
- să iau decizii în locul lui etc.
Este important să înțelegem că, încercând să realizăm cât mai multe pentru copilul nostru, câteodată, uitând de noi sau transferându-i grijile și problemele noastre, nu facem decât să cream comportamente problematice la copil.
Frica părinților de a nu face greșeli în educația copilului îi împinge pe aceștia chiar la realizarea lor.
A fi un părinte bun înseamnă să fii preocupat de binele copilului, dezvoltându-i abilități necesare să facă față vieții în care trăim și nu sa incercam să îi cream noi o lume perfectă pentru el.
Acest lucru presupune dezvoltarea la copil a nivelului de toleranță la frustrare, a răbdării, a găsirii de soluții în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, dezvoltarea empatiei și a comunicării, a curajului și perseverenței, a încrederii în sine, responsabilității etc.
Cum putem concret să realizăm acest lucru:
- în loc să îi spunem să fie atent la ceva anume, îl încurajăm să descopere lucrul respectiv. Astfel, in loc de „Ai grijă cum traversezi strada”, ii putem spune „ Pe stradă sunt mașini care merg pe șosea și pietoni ce merg pe trotuare. Traversarea se face doar pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni sau doar pe zebră. Uită-te în jur și atunci când crezi că poți traversa în siguranță, te rog să o faci”. În această situație fac transferul de la periculozitatea străzii , la căutarea de către copil a momentului ce îi oferă siguranță.
- Dacă dorim să îi dezvoltăm toleranța la frustrare, ar trebui să îl învățăm încă de mic ca nu poate primi ceea ce își dorește chiar atunci, că este important să facă și el ceva pentru a dobândi obiectul dorit sau că nu poate fi doar el lăudat la școală, deoarece mai sunt și alți copii care își doresc același lucru etc Așa că , dacă nu îl lăudăm de fiecare data, dacă nu suntem prompți atunci când își dorește ceva, nu înseamnă că nu suntem părinți buni, ci din contră.
Cu siguranță ca ar fi mult mai multe exemple de oferit și că acest subiect nu este nici pe departe epuizat, ci doar început. Ceea ce vreau să semnalez este că orice greșeală pe care părintele o face în educarea copilului reprezintă o lecție pentru acesta din urmă.
Părinții care se confruntă cu astfel de situații pot fi ușor ajutați și îndrumați de către specialiști: în cadrul instituțiilor școlare, la cursurile/ workshop-urile de parenting sau prin ședințele de consiliere psihologică, desfășurate într-un cadru securizant și confidențial din Cabinetul individual de psihologie.